Am umplut mai multe sticlute,
sunt recipiente micuţe, ca de parfum. Într-una dintre ele am apă vie, cu
ajutorul căreia morţii pot fi treziţi din adormire, bolile grave se pot vindeca
şi rugăciunile se fac auzite în mod direct. În alta, am apă moartă, care
vindecă orice durere şi neputinţă trupească ori sufletească, reface sufletele
rănite din dragoste, redă bunătatea şi pofta de a trăi. Am, într-o altă
sticluţă, elixirul nemuririi, dar pe acesta prefer să-l folosesc cu mare
zgârenie, pentru că nemurirea nu e neapărat o binecuvântare. Un alt recipient
conţine pudra fluturelui viselor, cu ajutorul căreia poţi transforma imediat în
realitate orice lucru bun la care te gândeşti, cu condiţia să fie nedistructiv.
Am, desigur, elixirul de minte luminată, care îşi împleteşte conexiunile din
lumină şi ştie fără a cerceta. De asemenea, am poţiunea care, la nevoie, poate
transforma orice în aur şi pe cea care transformă orice în hrana pe care o
doreşti, întotdeauna destulă, proaspătă şi bună. În altă sticluţă am răbdare,
în alta pasiune, în alta am iertare, credinţă, împăcare, cunoaştere,
înţelepciune şi, bineînţeles, am dragoste în două sticle, de dat şi de căpătat.
Sticlutele acestea sunt mici,
sunt incasabile şi cel mai important lucru despre ele este că sunt
antientropice, niciodată nu se pot termina. Din contră, cu cât dai mai mult din
ele, cu atât ai mai mult.
Şi, numai pentru faptul că nu îmi
ajung, mi s-a spus Lucifer. Ceea ce nu mi se pare corect.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu